Postări

Se afișează postări cu eticheta articol-interviu

14 martie 2015, Gazeta de Sud - un interviu de Ion Jianu

Nu m-am „strecurat“, am jucat ce mi s-a dat! Şi roluri de mică întindere şi principale ori titulare alături de mari actori ai Naționalului. În cei 25 de ani de carieră (chiar aşa, îi împlinesc pe 16 iulie 2015) nu am „bătut“ la uşa direcţiunii ori a regizorilor artistici niciodată să propun vreun spectacol ori să cer un anume rol. Cât despre rolurile cărora le port o bucurie (uneori) nostalgică, deoarece mi-au dat satisfacţii profesionale, să-mi îngăduiţi să le fac o succintă înşiruire: Nick (rol de debut) din „Cui i-e frică de Virginia Woolf“, Osrick din „Hamlet“, Cristopher Mahon din „Năzdrăvanul Occidentului“, Dragomir (pe care-l joc de 13 ani) în spectacolul „Năpasta“, Malvolio din „Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului“ după „A douăsprezecea noapte“ (spectacol pe care l-am jucat vreme de nouă ani şi cu care am participat la 15 festivaluri de specialitate: cinci naţionale şi zece internaţionale; de altfel, singurul spectacol, după ştiinţa mea, care a fost invitat la două ed...

"Vocile Olteniei" - 01.01.2015 - Digi24Craiova

Imagine

"Orizonturi culturale" - 05.12.2014, Alege TV

Imagine

Constantin Cicort, olteanul din „Inimă de ţigan“

autor: Laura Pumnea - Sâmbătă 3 iul 2010 Spune despre sine că este „un actor poznaş al scenei şi serialelor TV“. De 20 ani este aplaudat de spectatorii Teatrului Naţional Marin Sorescu, iar din 2007 urmărit de români pe micul ecran în producţiile „Inimă de ţigan“, „Regina“ şi „Aniela“. Studenţia a fost perioada care a mediat întâlnirea cu scena. S-a întâmplat să fie într-un spaţiu generos, Naţionalul din Târgu-Mureş. În toţi anii a jucat în Teatrul Studio al universităţii pe care o urma. Viaţa l-a adus în Cetatea Banilor, în 1990, şi într-un univers însufleţit de nume mari ale scenei româneşti: Teatrul Naţional Marin Sorescu. După tot acest timp se grăbeşte să spună că este cel mai adesea oltean şi bănuieşte că i-au fost de un real folos cele învăţate de la această tipologie când a dat probe pentru rolurile Mărin de la Zlatina sau Rache Vechilul, din serialele de televiziune, roluri care i-au redefinit noţiunea de vedetă, celebritate. „Nu zic eu că sunt vedetă, nici vorbă, dar mi-am ...

Actorii craioveni, scăldaţi în ovaţii la festivalul de teatru din Bath

Imagine
"Eveniment - Actorii craioveni, scăldaţi în ovaţii la festivalul de teatru din Bath" - de Roxana VLĂDĂŞEL Editie Speciala - anul IV - NR 144 , 26 Martie 2006 Trupa de la «Marin Sorescu» a cucerit Anglia • «Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului», în regia lui Silviu Purcărete, i-a încântat deopotrivă pe spectatori şi pe critici. În perioada 14 - 18 martie 2006, trupa naţionalului craiovean a jucat şapte spectacole pe scena Teatrului Regal din Bath, Marea Britanie, în cadrul Festivalului “Shakespeare Bath 2006”. Manifestarea a culminat cu piesa “Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului”, după “A douăsprezecea noapte”, de William Shakespeare, o reprezentaţie de mare rafinament, în regia lui Silviu Purcărete, care a fascinat publicul. Presa britanică a consemnat pe larg reprezentaţia magistrală a trupei de teatru din Bănie. “După cum ne aşteptam, spectacolul «Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului», cu cele şapte reprezentaţii, a fost primit e...