14 martie 2015, Gazeta de Sud - un interviu de Ion Jianu
Nu m-am „strecurat“, am jucat ce mi s-a dat! Şi roluri de mică întindere şi principale ori titulare alături de mari actori ai Naționalului. În cei 25 de ani de carieră (chiar aşa, îi împlinesc pe 16 iulie 2015) nu am „bătut“ la uşa direcţiunii ori a regizorilor artistici niciodată să propun vreun spectacol ori să cer un anume rol. Cât despre rolurile cărora le port o bucurie (uneori) nostalgică, deoarece mi-au dat satisfacţii profesionale, să-mi îngăduiţi să le fac o succintă înşiruire: Nick (rol de debut) din „Cui i-e frică de Virginia Woolf“, Osrick din „Hamlet“, Cristopher Mahon din „Năzdrăvanul Occidentului“, Dragomir (pe care-l joc de 13 ani) în spectacolul „Năpasta“, Malvolio din „Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului“ după „A douăsprezecea noapte“ (spectacol pe care l-am jucat vreme de nouă ani şi cu care am participat la 15 festivaluri de specialitate: cinci naţionale şi zece internaţionale; de altfel, singurul spectacol, după ştiinţa mea, care a fost invitat la două ed